Mobil: 0763 89 04 99

India

INDIA – „LA CONTACTUL DINTRE RELIGII”

CALCUTA – CHENNAI – VAILANKANNI – GOA –

DELHI – VARANASI – AGRA – JAIPUR – DELHI

4 – 16 Septembrie = 1.450 euro + 300 lei

Pentru unii, India, e definiția pe care o dau unui tărâm al muzicii, alții unui tărâm al mâncării, alții unui tărâm de unde provin țiganii, dar cei mai mulți il recunosc ca pe un tărâm al spiritualității. Din cei peste 1,2 miliarde de indieni, 80.5 % se numesc hindusi, 13.4%, musulmani, 2,3% creștini (cca. 28 mil.), 1,9% șikh și 1,8% formează restul grupurilor religoase din India. Desi creștinismul a existat în India de pe vremea primilor apostoli, până acum nu a fost acceptată într-o mare masură de indieni. „Iubiți-vă unii pe alții așa cum eu v-am iubit pe voi”, este mesajul inscripționat pe mormântul Maicii Tereza de Calcutta, Misionară a Carităţii, „Maică a săracilor”, un vers din Evanghelia Sf. Ioan ce reprezintă un miunat îndemn de iubire. Numeroase distincţii, începând de la Premiul indian Padmashri din 1962 şi importantul Premiu Nobel pentru Pace din 1979, au adus cinste operei ei, „spre slava lui Dumnezeu şi în numele săracilor”. Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj şi de rugăciune pentru oameni de orice credinţă, săraci şi bogaţi, fără nici o distincţie. Maica Tereza ne lasă testamentul unei credinţe de nezdruncinat, al unei speranţe de neînfrânt şi al unei extraordinare carităţi. După mai puţin de doi ani de la moartea ei, datorită răspânditei faime de sfinţenie şi a harurilor obţinute prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a permis deschiderea cauzei de canonizare. La 20 decembrie 2002 a aprobat decretele asupra virtuţilor eroice şi a miracolelor sale. În 1955, primul președinte al Indiei a spus: „Sfântul Toma a venit în India când multe țări din Europa nu deveniseră încă creștine, așa că acei indieni care au devenit creștini în acea perioadă au o istorie mai lungă și o tradiție mai dezvoltată decât creștinii din multe țări europene”. Sanctuarele Sf. Apostol Toma – Catedrala Sf. Apostol Toma – situată aproape de Golful Bengal şi Muntele Sf. Apostol Toma – unde a fost martirizat în anul 72 AD, din Madras (Chennai), stau mărturie peste veacuri. Creștinii din Asia consideră că măcar odată în viață trebuie să ajungi în pelerinaj la mormântul Sfântului Apostol Toma, cel care a încreștinat India între anii 52 și 72 după Hristos și a suferit aici, în Chennai, moarte de martir.La aproximativ 350 km sud de Chennai se află Sanctuarul marian Vailankani în care Maica Sfântă este venerată cu titlul de Our Lady of Good Health (Doamna noastră a bunei Sănătăţi), cel mai mare Sanctuar al Indiei supranumit Lourdul Asiei. Aici se găseşte o Cale a Crucii care se parcurge în genunchi de către credincioşi, precum şi o capelă de Adoraţie perpetuă. În casele unor hinduşi, alături de zeităţile lor, se găseşte şi icoana sau statuia Maicii Domnului pe care hinduşii o venerează ca pe o zeiţă puternică care îi ajută în nevoile lor. Pe coasta de vest la Goa, Bazilica Bom Jesus, este faimoasă în lumea romano-catolică datorit găzduirii mormântului Sf. Francis Xavier care în 1541 a avut sprijinul portughezilor de a împraștia creștinismul în coloniile din est. În Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1986, Biserica Bom Jesus (Bunul Iisus), veche de mai bine de 400 de ani, este prima „ basilică minor”, fiind considerată, de asemenea, unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii baroce din India. Mahatma Gandhi, ca „părinte a națiunii” a declarat: „Il iubesc pe Hristos. Dacă creștinii ar trăi cu adevărat în cooncordanță cu învățăturile lui Cristos, așa cum sunt găsite în Biblie, toată India ar fi creștină acum”.

PROGRAM PELERINAJ

ZIUA 1 / 2 – Marți/Miercuri 4/5 septembrie

Zbor București (12.40) – Calcutta (5 sept. 02.15). Preluare cu autocarul și ghid local pentru tur de oraș și participarea la sărbătoarea Sfintei Tereza de Calcutta. Kolkata este capitala statului indian din Bengalul de Vest. Situat pe malul estic al râului Hooghly, este principalul centru comercial, cultural și educațional din India de Est, în timp ce Portul Kolkata este cel mai vechi port de operare al Indiei și unicul său port maritim fluvial. În 2011, orașul avea o populație de 4,5 milioane de locuitori, devenind a treia zonă metropolitană din India. Astazi Calcutta a rămas unul dintre cele mai proeminente orașe din India, cu un trecut legendar și o bogată tradiție artistică. Bogăția fabuloasă și sărăcia cruntă conviețuiesc. Magazinele cu obiecte de anticariat sunt la fel de aglomerate ca și magazinele caselor de moda.

Orașul și-a câștigat reputația de capitală culturală a Indiei. Fosta resedință a poetului bengalez și premiat Nobel Rabindranath Tagore adăpostește Universitatea Rabindra Bharati. O vorbă locală spune: „Un bengalez trebuie să converseze despre literatură, muzică, filosofie și cărți – altfel, nu reușește să se integreze”. În afara subcontinentului, orașul este probabil cunoscut pentru mahalalele mizere și munca Maicii Tereza, o maică albaneză care a venit în India ca misionar în 1929. În 1948 a înființat Misiunile de Caritate, pentru a ajuta săracii din Calcutta. În 10 ani misiunile s-au extins în India și în multe țări comuniste. Premiată cu Premiul Nobel pentru Pace în 1979, viaţa pământească a Maicii Tereza a ajuns la capăt la 5 septembrie 1997. Au fost organizate funeralii de stat de către guvernul indian, iar trupul i-a fost înmormântat în Casa Mamă a Misionarelor Carităţii. Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj şi de rugăciune pentru oameni de orice credinţă, săraci şi bogaţi, fără nici o distincţie. Maica Tereza ne lasă testamentul unei credinţe de nezdruncinat, al unei speranţe de neînfrânt şi al unei extraordinare carităţi. Răspunsul ei la cererea lui Isus: „Vino, fii lumina mea” a făcut-o Misionară a Carităţii, „Maică a săracilor”, simbolul compasiunii faţă de oameni şi mărturie vie a iubirii însetate a lui Dumnezeu. După mai puţin de doi ani de la moartea ei, datorită răspânditei faime de sfinţenie şi a harurilor obţinute prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a permis deschiderea cauzei de canonizare la 20 decembrie 2002. Beatificată în 2003, Maica Teresa a fost canonizată de Papa Francisc la 4 martie 2016 în faţa a peste 120.000 de credincioşi strânşi în Piaţa Sfântul Petru din Roma. Pe una dintre străzile din Calcutta, la numărul 54A, se află o placă simplă: Maica Teresa. Acolo se află Casa-Mamă a Misionarelor Carităţii, în care a trăit „cea mai puternică femeie din lume”, după cum a caracterizat-o Secretarul General al Naţiunilor Unite. Drept moştenire a lăsat sariuri albe cu lizieră albastră, o cruce, un sac de pânză, o umbrelă, o pereche de sandale şi un pulover de lână albastră pentru iarnă, dar mai ales, o imensă operă de caritate. Ora 17.20 zbor Calcutta – Chennai (19.50). Cazare și cină.

 ZIUA 3 – Joi 6 septembrie

Chennai. Mic dejun. Tur de oraș Chennai cu Muntele și mormântul Sf. Toma. Sfânta Liturghie. Chennai, un oraș cu 4,6 mil. locuitori, capitala provinciei Tamil Nadu. Madras fosta denumire, este cucerită de portughezi în anul 1522, cuceritorii construind aici portul Sfântul Toma. În 1612 olandezii se stabilesc în nordul zonei, pentru ca în 1630 o companie engleză să cumpere teren și cu acordul oficialităților, să construiască peste un an Fortul Sfântul Gheorghe, nucleul viitorului oraș colonial englez. În anul 1746 Fortul Sf. Gheorghe și Madras sunt capturate de francezi, pentru ca în 1749 englezii să recucereasca Madrasul, pe care îl vor fortifica (va fi atacat și de sultanii otomani) și îl vor transforma într-un important centru urban și bază navală. După câștigarea independenței Indiei în 1947, orașul devine capitala statului Madras, pentrut ca în anul 1969 statul să își schimbe denumirea în Tamil Nadu, iar orașul în Chennai. În prezent economia orașului Chennai este bazată pe producția de automobile (30% din producția Indiei), servicii software, producție hardwere, servicii de sănătate și finaciare.

Sfântul Apostol Toma, este cel care a încreștinat India între anii 52 și 72 după Cristos și a suferit aici, în Chennai, moartea. Există în lume doar 3 catedrale construite peste morminte ale Sfinților Apostoli: la Vatican – peste mormântul Sfântului Apostol Petru; la Santiago de Compostela (Spania), peste mormântul Sfântului Apostol Iacob cel Mare și la Chennai/Madras (India) peste mormântul Sfântului Apostol Toma. Muntele pe care a fost omorât îi poartă de atunci numele – St Thomas Mount; crucea de piatră, care se spune că a fost cioplită chiar de Sf. Toma, poartă și acum urmele sângelui său – oricât ar fi frecată pentru a fi curațată, petele de sânge reapar, iar o lungă perioadă de timp s-a înregistrat chiar sângerare vizibilă, în timpul Sfintei Liturghii; peștera în care a trăit ultimii ani este vizitabilă, iar pe o stancă se află amprenta mâinii și a piciorului său, conform tradiției locale. În biserica din vârful Muntelui Sfântul Toma, este expusă icoana în ulei a Maicii Domnului, considerată cea mai veche icoană creștină din India, pentru că a fost adusă de chiar Sfântul Apostol Toma din Ierusalim, fiind una dintre icoanele pictate de Sfântul Apostol Luca în timpul vieții Maicii Domnului. Moaștele Sfântului Apostol au fost mutate de secole în Italia, la Ortona, totuși cel mai important loc de pelerinaj din lume, legat de Sfântul Apostol Toma, este aici, la Chennai. Dupa-amiază: Excursie la Mahabalipuram (55 km) cu o baie în Oceanul Indian. Cazare la hotel în Chennai. Cazare și cină.

ZIUA 4 – Vineri 7 septembrie

Excursie cu autocarul la Vailankanni – ,,Lourdes al Estului” (300 km). Sfânta Liturghie. În partea sudică a Indiei, pe teritoriul statului Tamil Nadu, se află cel mai mare sanctuar marian al ţării „Sfânta Fecioară a Vindecării” din Vailankanni. Situat într-un peisaj bogat în palmieri, pe malul Golfului Bengal, sanctuarul mai este supranumit „Lourdes al Orientului”, şi atrage anual peste 20 de milioane de pelerini catolici din întreaga Indie, dar şi mulţi credincioşi hinduşi sau musulmani. Aici Maica Domnului s-a arătat de trei ori. Prima apariţie a fost în jurul anului 1500, a doua apariţie a fost în jurul anului 1580, iar al treilea miracol s-a petrecut în secolul al XVII-lea. Remarcabil, toate aceste evenimente extraordinare au avut loc la 8 septembrie, sărbătoarea Nașterii Preasfintei Fecioare Maria. În anul 1771, Vailankanni a devenit parohie. În jurul capelei s-a construit sanctuarul, consacrat în anul 1933, iar papa Ioan al XXIII-lea, la 3 noiembrie 1962, l-a declarat bazilică. Biserica, de un alb imaculat, are la intrare două turnuri gotice, bogat ornamentate, iar deasupra altarului domină o cupolă imensă. Statuia miraculoasă o reprezintă pe Maria îmbrăcată în sari specific indian, auriu. Ea poartă în mână un sceptru, iar copilul are un mic glob pământesc. Sărbătoarea anuală durează nouă zile, de la 29 august la 8 septembrie. Cazare și cină la Chennai.

ZIUA 5 – Sâmbătă 8 septembrie

Zbor Chennai (04:50) – Goa (06.20). Tur de oraș cu ghid local. Goa – este al 25–lea stat din India care a intrat în Uniune la 30 martie 1987 – este cel mai mic stat, în suprafața de 3702 Km2 și 102 Km linie de coastă. Fosta colonie portugheză, are un caracter distinct față de restul Indiei. Popolația, în număr de aproximativ 1.300.000 vorbește curent limbile: konkani, marathi, hindu, engleza și portugheza. Goa a fost prima posesiune a portughezilor în Asia sosiți aici în 1510 sub comanda lui Alfonso de Albuquerque. Cea mai mare dorință a portughezilor a fost să introducă creștinismul cu ajutorul iezuiților conduși de Francis Xavier, care sosesc aici în 1542. Plină de plaje pitorești, Goa e cunoscută drept Goa de Aur! Cu adevărat, Goa este considerată Mediterana Indiei! De aceea merită cu prisosință denumirea de „Perlă a Estului”. Se spune că numele de Goa derivă din cuvântul de origine konkani „Goyan” care înseamnă „urmă de pas pe iarba înalta”. Caracterizarea e bine meritată, căci Goa e un paradis verde. Principala ocupație a locuitorilor o constituie turismul. Goa este un loc binecuvantat de plajele scaldate de apele albastre ale Marii Arabiei ce te întâmpină cu hoteluri de lux. Goa este cel mai bogat stat din India, cu un produs intern brut pe cap de locuitor cu 50% mai ridicat decât media țării.

Old Goa este un complex de biserici, mănăstiri de maici și mănăstiri unice în tot estul. Aici te întâmpină faimoasa biserică Bom Jesus, faimoasă nu numai prin arhitectura și comorile artistice, dar mai ales prin găzduirea trupului Sfantului Francis Xavier. Venerat de populatie drept patron spiritual, trupul Sfântului Xavier se odihnește într-un sicriu din argint în interiorul unui mausoleu în stil florentin din marmură. Biserica e construită din piatră roșie care datorită vremii a căpătat o tentă spre negru (arată precum Biserica Neagră/Bv). Privită de departe, biserica seamană cu o imensă cruce așezată culcat – simbol ce venerează pe Isus copil reprezentat în catapeteasmă pe mijlocul unei măiastre sculpturi în lemn. Pereții holurilor laterale sunt impodobiți cu tablouri reprezentând valoroase picturi cu tentă religioasă. Oricine o vizitează își poate ușor da seama, că biserica a fost ridicată pentru a-l cinsti pe Isus – copilul. Fost ucenic al Sf. Ignatius de Loyola, fondatorul ordinului iezuit, Xavier a fost un legendar misionar. Spaniol, născut lșngă Sanguesa în Navarra, a fost cel mai mare misionar romano-catolic al timpurilor moderne ducând creștinismul în India, Malaya și Japonia. Xavier călătorește din sat în sat urmărind să convingă pe cât mai mulți să îmbrățișeze mesajul evangheliei. În ultimele luni ale anului 1544 creștinează încă 10.000 locuitori de pe coasta de sud. O febră puternică l-a răpus, în insula Sancian, în afara coastei chineze la 3 decembrie 1552. Dupa 2 luni corpul a fost trasportat în Mallaca ți s-a observat că era în stare perfectă. Biserica a cerut o examinare în 1556 în prezenta doctorului viceregelui care a declarat că toate organele interne sunt intacte și nu s-au folosit agenți speciali pentru aceasta. Canonizarea s-a făcut în 1622. De altfel regiunea evanghelizată în India a rămas catolică până în zilele noastre. Chiar înainte de a muri, Francis Xavier a fost considerat sfânt și a fost venerat de Biserica Catolică încă de la 1622. În 1927 a fost numit Patron al tuturor misiunilor. Este cu adevarat unul dintre cei mai mari misionari, urmele sale fiind pe oriunde treci în Asia. Însă locul cel mai însemnat se află în Goa, acolo unde se odihnesc rămășițele sale. Goanezii sunt mândri de asta și păstrează cu sfințenie urmele sale. Biserica a fost construita de societatea lui Isus intre 1595 – 1605 prin donatiile lui Dom Jeronimo Mascareuhas. Pe principalul altar se află statuia lui Ignatius de Loyola, fondatorul Societății lui Isus. Formele exterioare clasice contrastează cu interiorul grandios.

Nu departe de Bom Jesus se înalță maiestos See Cathedral, considerată cea mai mare din sud-estul Asiei, adăpostind 15 capele cu frumoase altare sculptate în lemn aurit. A fost construită de dominicani dar plătită din trezoreria regală. Stilul e gotic-portughez îmbinat cu toscan la exterior și corintian în interior. Principalul altar e dedicat Sfintei Ecaterina a Alexandriei și e pictat cu 4 scene din viața ei. A fost primul monument religios ridicat să comemoreze victoria lui Alfonso de Albuquerque asupra lui Adil Shah. În catedrală mai există încă piatra funerară sub care a fost adăpostit o vreme trupul Sf. Xavier. Acestea doua sunt singurele biserici „vii” – în care sunt celebrate slujbele religioase tradiționale, pentru că, celelalte sunt închise pentru conservarea lor în muzee.

Lângă Bom Jusus se află Muntele Sfânt la care se ajunge pe un singur drum. Imediat este biserica Sfântul Ioan al lui Dumnezeu de unde drumul se desparte în două, la dreapta se merge spre biserica „Fecioara cu matanii” și mănăstirea Sfânta Monica. Cel din stânga trece pe langă vechiul complex de biserici, colegii și seminarii, Sfântul Augustin, construit între 1572-1605. Tot aici se află biserica Miraculoasei Cruci, Capela Sfânta Ecaterina, construită de Alfonso de Albuquerque în cinstea victoriei împotriva musulmanilor din 15 noiembrie 1510; biserica Sfintei Fecioare a divinei providențe, construită de călugării zetini.

La doar 7 Km de Panji cu fața la port este priveliștea cea mai frumoasă și pitorească – Dona Paula – în dreptul căreia se întâlnesc râurile Mandovi și Zuari în apropierea portului Mormugao. Este locul de unde poți privi marea în toată splendoarea ei pe un arc de peste 270 de grade.

Majoritatea sunt creștini și asta datorită influenței europene, mai ales portugheze care le-au lăsat un bogat patrimoniu cultural, arhitectural și spiritual de tip catolic. Practic, nu există loc fără biseri catolice, iar casele au la loc de cinste icoane creștine. Până și în automobile poartă iconițe cu Isus Cristos, Fecioara Maria, Sfânta Tereza. După masă, plajă și baie în Marea Arabiei. Cazare și cina.

ZIUA 6 – Duminică 9 septembrie

Mic dejun. Sfânta Liturghie. Timp liber cu program opțional. Zbor Goa (13.55) – New Delhi (16.45). Cazare și masă.

ZIUA 7 – Luni 10 septembrie

Mic dejun. New Delhi. Sfânta Liturghie în Catedrala Inima lui Isus. Tur de oraș cu ghid local: Humayun‘s Tomb, Qutub Minar, bulevardul ceremoniilor Rajpath, trecând pe lânga impozantele India Gate (poarta Indiei) și Casa Parlamentului, Raj Ghat, monumentul ridicat în memoria lui Mahatma Gandhi, bisericile creștine (Biserica Sf. Iacob – cea mai veche biserică creștină din Delhi și Biserica ortodoxă a Sf. Fecioare Maria), Fortul Roșu, Jama Masjid (cea mai mare moschee din India). După masă timp liber. Cina.

ZIUA 8 – Marți 11 septembrie

Mic dejun. Excursie la Jaipur (270 km). Sfânta Liturghie în Catedrala Bunei Vestiri. Se vizitează Amber Fort. Scurtă plimbare cu elefantul, urmată de 2 ore pentru vizitat marketul. Întoarcere la Delhi. Cazare și cină.

ZIUA 9 – Miercuri 12 septembrie

Mic dejun. Preluare cu autocarul spre Agra, cu oprire la Mathura – vechi centru cultural si religios, loc de pelerinaj al hindusilor, (260 km). Cazare la Agra. Se vizitează Taj Mahal și Fort Agra. Cazare și cină la Agra.

ZIUA 10 – Joi 13 septembrie

Mic dejun. Plecare din Agra către Fatehpur Sikri, Buland Darwaja, Saint Pavel Church și Saint Petru Church – Sfânta Liturghie. Revenim în Agra, la hotel pentru prânz și preluarea bagajelor, urmat de transfer către stația de tren. Plecăm spre Varanasi (20.37 – 10:30, a doua zi), – înnoptare în tren.

ZIUA 11 – Vineri 14 septembrie

Sosire la 10:30, urmată de Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Maria. Cazare. Plecăm cu autocarul spre Sarnath (cca. 20 min de Varanasi) – vizităm locul unde Buddha a ținut prima predică. Seara, vizită la ceremonia de pe fluviul Gange. Cină.

ZIUA 12 – Sâmbătă 15 septembrie

Dimineața devreme plimbare cu barca pe fluviul Gange, apoi întoarcere la hotel pentru micul dejun și preluarea bagajelor. Sfânta Liturghie în Biserica Sf. Maria de Fatima. Tur de oraș, Varanasi cu templul Bharat Mata. Zbor Varanasi (16.50) – New Delhi (18.30). Cazare și cină.

ZIUA 13 – Duminică 16 septembrie

Zbor Delhi (10:05) – Doha (11:20 – 15.00) – București (19.55)

Servicii:

– Transport avion, cu toate taxele incluse;

– Cazări cu mic dejun și cina, în hoteluri de 3-4* conform programului: Chennai (3), New Delhi (4), Agra (1), Varanasi (1), tren (1)

– Transport pe teritoriul Indiei conform ofertei;

– Ghid însoțitor și preot, ghizi locali vorbitori de limbă engleză;

NOTĂ: Pașaportul trebuie să fie valabil 6 luni de la momentul plecării, pentru viza India: completare formular de viză http://www.india-visa.com/visa-forms/visaap.pdf și 2 fotografii tip pașaport.

ÎNSCRIEREA: 300 euro, până la 01 martie 2018.

Plata finală: până la 01 iulie 2018.

Reducere: 100 euro pentru înscrieri până la 01 februarie 2018.

Locurile în autocar se ocupă în ordinea înscrierii.

La înscriere se solicită copie după C.I. şi paşaport.

Pentru informații și înscrieri:

Prof. VICENȚIU CIOCAN

Telefon: 0728 848 498

E-mail: [email protected]

Preot: IOSIF AMITRICIOAIE

Telefon: 0763 890 499

E-mail: [email protected]